A dua categorie (fig.2) include instrumentele a caror simulare se bazeaza pe prelucrarea zgomotului alb produs de efectul zenner al jonctiunii B-E a tranzistorului T2, polarizata invers. Zgomotul este filtrat de catre circuitele ce au ca elemente active tranzistoarele T3 si T4, care permit amplificarea selectiva a spectrelor care intereseaza in obtinerea efectelor dorite.

Impulsurile de comanda pentru cinel (CY), fusscinel (HH) si maracas (MA) sunt prelucrate ca forma astfel incat sa se obtina curbele de amplitudine corespunzatoare. Acestea deschid tranzistorul T4, care va amplifica selectiv zgomotul alb aplicat in baza sa prin condensatorul C4.

Ceea ce este comun instrumentelor din ambele categorii prezentate, este faptul ca semnalele generate demareaza cu amplitudine maxima, care scade apoi exponential. O singura exceptie o constituie simulatorul de maracas, al carui semnal creste si descreste progresiv, efect obtinut prin intermediul unui circuit de integrare-derivare a impulsurilor de comanda, care controleaza amplificarea zgomotului alb.

Un caz aparte il constituie simulatorul pentru toba mica cu corzi (SD), instrument foarte important, in special in bateria obisnuita de jazz. In acest caz impulsurile de comanda se aplica concomitent la intrarile a doua circuite de simulare diferite: circuitul de bongo, prin dioda D5 (fig.1) si circuitul echipat cu generator de zgomot alb, prin comandarea tranzistorului T1 (fig.2). Pe durata scurta a impulsului de comanda, deschiderea lui T1 permite incarcarea de la sursa de +5V a condensatorului C2, care se va descarca apoi pe rezistenta R3 si jonctiunea B-E a tranzistorului T3. Pe durata descarcarii lui C2, tranzistorul T3 va amplifica selectiv zgomotul alb primit in baza prin condensatorul C3, nivelul amplificarii urmarind curba de descarcare a lui C2, spectrul selectat fiind determinat de elementele L1,C5. Ca rezultat, emiterea sunetului specific tobei va fi urmata de sonoritatea specifica intrarii in vibratie a corzilor, avand ca efect timbrul metalic binecunoscut.

Toate cele 8 simulatoare prezentate, sunt declansate cu impulsuri pozitive, fiecare sunet demarand pe frontul antrior al acestor impulsuri. Ele sunt recomandate in [1] pentru a fi comandate cu impulsuri elaborate de catre circuitele integrate specializate M252 si M253 produse de firma SGS-ATES, dar se pot utiliza in principiu, orice generatoare de ritm (cu TTL, CMOS, memorii EPROM, interfata computer, etc.), daca se asigura parametrii necesari ai impulsurilor de comanda (amplitudine, durata).

Cei ce au construit sintetizatorul prezentat de autor in [3], pot folosi blocul de comanda logica al acestuia, singurele modificari fiind alimentarea tranzistoarelor T4-T11 in circuitele de colector cu o tensiune de 5V (in loc de 12V), micsorarea valorii rezistentei R28 de la 100 KOhm la 47 KOhm, iar a rezistentelor R20-R27 de la 12 KOhm la 5.6 KOhm.

Semnalele audio generate, rezultate la iesirile A-F in schemele din fig.1-2, se vor mixa in continuare si se vor amplifica intr-unetaj simplu, cu un circuit integrat ieftin, de exemplu cu BA741, ca in schemele din fig.3-4.

Schema din fig.4 se prefera atunci cand sintetizatorul de ritmuri este inglobat intr-un instrument muzical cu claviatura (de exemplu orga), in acest caz singurele reglaje accesibile la panoul instrumentului fiind volumul general si reglajul de ton. Amplitudinile semnalelor simulatoarelor sunt fixe, dozajele corecte stabilindu-se din constructie prin alegerea rezistentelor de mixare R1-R6, de valori diferite.

Semireglabilul R5 permite stabilirea balansului intre instrumentele din categoria celor cu generator de zgomot alb.

Cand sintetizatorul se construieste ca unitate separata, se recomanda schema din fig.3, care prevede posibilitatea reglarii independente a intensitatilor batailor, prin potentiometrele P1-P6, montate pe panou, mixarea facandu-se cu rezistentele fixe, de valori egale, R1-R6.

In ce priveste realizarea practica, trebuie subliniata importanta configuratiei cablajului imprimat, in special la schema din fig.1, care utilizeaza circuite logice CMOS in regim analogic.

In varianta cablajului proiectat si testat de catre autor (fig.5), functionarea a fost corecta cu un mare numar de exemplare de circuite integrate, din loturi diferite. Din motive de dispnibilitate, am folosit circuite rusesti K561LA7 (echivalente functional cu MMC4011), montate pe soclu.

Cu unele exemplare s-a constatat functionarea defectuoasa, sunetele obtinute fiind lipsite de caracter muzical (fiind de fapt niste pocnituri). Cauza o constituie intrarea in oscilatie pe frecvente foarte ridicate a portilor CMOS (lucru care se poate vedea pe osciloscop), fiind imposibila aducerea in regimul corect din semireglabilii R5-R8 (care polarizeaza portile in regiunea liniara a caracteristicilor).

Remediul consta in plasarea unor condensatoare C* de valori cat mai mici (desenate in fig.1 cu linie punctata), pe iesirile portilor care necesita acest lucru. O valoare de 10nF s-s dovedit absolut suficienta pentru toate exemplarele testate.

Experimental s-a constatat ca, intrarea in oscilatie pe frecvente ridicate in absenta impulsurilor de comanda, a unei singure porti din capsula, conduce la compromiterea functionarii tuturor celor 4 simulatoare, deci atunci cand efectul apare, se va depista intai poarta vinovata, nefiind neaparat necesare condensatoare C* pe toate iesirile.

Placa imprimata pentru simulatoarele din fig.2 este prezentata in fig.6. Ambele placi sunt prevazute cu conectoare AMPHENOL de 11 pini.

Daca se opteaza pentru varianta cu preamplificatorul din fig.3, pe placile imprimate din fig.5 si fig.6 se vor implanta toate componentele din scheme. In varianta adoptarii preamplificatorului din fig.4, pe placa imprimata din fig.5 nu se vor implanta condensatoarele C1-C4, acestea fiind inlocuite cu strapuri, acelasi lucru fiind valabil si pentru condensatoarele C6-C7 de pe placa din fig.6.

Bibliografie: