...

Am realizat constructia din fig 2, din fisierul atasat, care am vrut sa fie un redresor de sudura cu valorile efective U=60V si I=120A.
Intr-o prima varianta am realizat bobinajul cu 3 bobine, metoda bobinarii fiecareia din cele 3 bobine fiind indicata in fig 2. Prin acest mod de bobinare, curentul de sudura era prea mare. Pt a scadea curentul am refacut cele 3 bobinele dupa cum se vede in fig 4. Am constatat o diminuare a curentului la bornele redresorului, dar si in acest caz este prea mare.
Va rog, daca va gasiti timp, sa-mi indicati un mod de calcul, in general al transformatoarelor trifazice sau pentru pachetul meu de tole, din fig 1:
- cum sa-l bobinez corect,
- nr de spire/v,
- sectiunea sirmei primal,
- sectiunea sirmei secundar

...

Un transformator trifazat de uz general este una, iar un tansformator trifazat care impreuna cu o punte redresoare cu 6 diode este folosit la sudura, este cu totul altceva. Asta pentru ca, in lipsa unui redresor comandat, cu reglaj electronic al curentului construit de obicei cu un regulator facut dupa toate canoanele sistemelor automate, cu bucle de reactie, care sa permita obtinerea unei caracteristici externe abrupt cazatoare impuse de procedeul de sudare (manual, cu electrozi inveliti), aceasta caracteristica va trebui obtinuta din constructia transformatorului.

Daca se pune in scurtcircuit iesirea unui montaj compus dintr-un transformator trifazat de uz general si o punte redresoare trifazata, curentul poate atinge valori periculoase (teoretic, tinde la infinit), pe cand in cazul unui redresor destinat special pentru sudare, curentul trebuie sa se limiteze la o valoare NU mult mai mare decat curentul de sudare maxim pentru care a fost proiectat transformatorul, astfel ca la proiectarea acestuia trebuie sa se aiba in vedere impedanta la scurtcircuit.

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca, atunci cand construim un transformator cu care sa putem suda, daca-l construim ca pe un transformator obisnuit, cu reactanta de dispersie normala, va trebui sa cautam un alt mijloc de a obtine caracteristica dorita, ceea ce inseamna adaugarea de componente suplimentare, cea mai simpla cale, intalnita in instalatiile vechi, fiind adaugarea unei bobine de reactanta suplimentara.

Daca dorim sa evitam asta, impunand obtinerea unei caracteristici coboratoare exclusiv din transformator, acesta va trebui sa aiba o REACTANTA DE DISPERSIE MARITA, care se poate obtine fie prin dispunerea particulara a infasurarilor, fie prin intermediul unor sunturi magnetice care micsoreaza cuplajul magnetic intre infasurarile primare si cele secundare.

Ceea ce ati ilustrat dv. in figurile 3 si 4 nu sunt altceva decat niste incercari de a controla reactanta de dispersie prin dispunerea particulara a infasurarilor la care m-am referit mai sus, si este clar ca sunteti pe drumul cel bun, de vreme ce, dupa ce ati incercat varianta cu infasurarile suprapuse caracterizate printr-un cuplaj strans, deci dispersie mica, total nepotrivita pentru un aparat de sudare, ati trecut la varianta cu dispunerea separata a infasurarilor, caracterizata printr-un cuplaj ceva mai slab, dar nu suficient de slab astfel incat reactanta de dispersie sa fie suficient de mare pentru a limita curentul de scurtcircuit la valori rezonabile, nu cu mult mai mari decat curentul de sudare maxim dorit (120A).

In ambele variante testate, ati avea sanse de reusita, daca dimensiunile geometrice ale miezului v-ar permite o DISTANTA CAT MAI MARE intre infasurarile primare si cele secundare.

Ideea de baza este ca, la toate celelalte conditii neschimbate, reactantele de dispersie sunt cu atat mai mari, cu cat sunt mai mari distantele intre infasurarile primare si cele secundare.

Ne-ar fi foarte utile rezultatele testelor facute pana acum, sub forma unui tabel, in care sunt consemnate: Cu valorile de la punctul 4 putem trasa caracteristica de iesire si ne putem da seama in ce masura aceasta se apropie de caracteristica potrivita pentru utilizarea redresorului la un anumit procedeu de sudura.