Sibiul ramasese de mult in urma.
Un timp, logofatul Radu si boierii ce-l insoteau au urcat apele Oltului.
Acea primavara a anului 1462 se aratase milostiva, caci Oltul isi pastrase apele in matca, in curgere limpede si linistita, aproape lenesa. Cele doua zile cat au poposit in cetatea Sibiului, logofatului i-au fost indeajuns spre a se intalni cu oamenii de credinta ai mariei sale Vlad Dracula.
L-a informat pe capul iscoadelor sibiene, Izidor Calafeteanu, despre gandurile comitelui de Ocna Sibiului si a cerut ca vestile pentru maria sa sa fie toate puse pe "bat" si trimise in tara numai prin oameni de mare incredere, ori prin porumbei. Pana in cetatea Fagarasului nu mai era mult si logofatul incerca sa-si lase la o parte gandurile ce nu-i dadeau pace, luindu-i-o mult inainte si cautand, prin Brasov, o anume persoana pe care n-o mai vazuse de patru zile.
-- Domnilor, in curand vom poposi in cetatea Fagarasului, iar peste o zi, odihniti si cu proviziile refacute, ne-om indrepta spre Brasov, zise Radu.
-- Bine ar fi sa aratam ca niste negustori, cand vom intra in cetatea Brasovului, isi dadu cu parerea capitanul Cristian.
-- Asa vom face, capitane ! Sfatul tau mi se pare intelept si-l vom urma, caci sigur mai sunt in oras dintre aceia care n-au uitat, inca, de atacul stapanului nostru. Vom face rost de marfuri si de cai de povara din cetatea Fagarasului, hotari el, incantat de ideea capitanului.

***

Au intrat in Brasov prin poarta din nordul orasului. Boierii din solia lui Vlad Dracula aratau, acum, ca niste negustori, prafuiti de drumurile Apusului. Logofatul Radu, aflat in fruntea convoiului, se indrepta spre Biserica Neagra, in apropierea careia isi avea locuinta si pravalie negustorul Zarnesteanu Melinte. Casele orasului pareau lipite unele de altele, umar la umar, nu prea inalte, severe, neingaduindu-si sa se depaseasca mult cu acoperisul una pe cealalta si nici sa-si strige personalitatea folosindu-se de vreo culoare neobisnuita.
Privind in stanga si-n dreapta, logofatul isi aduse aminte de vremurile cand se plimbase pe strazile dintre ele, cu sabia intr-o mana si torta in cealalta, caci Vlad Dracula dorise starpirea " buruienilor" din Brasov. Desi strazile erau aceleasi ca in urma cu mai bine de doi ani, i se pareau acum croite altfel.
Aici le gasea prea inguste, ca abia puteau calari doi cate doi alaturi, aici mai late decat le stia. Si, dintr-una in alta, schimbandu-le, recunoscandu-le, au ajuns unde trebuia.
-- Capitane Cristian, trage clopotelul de la poarta, sa vedem daca gazda noastra-i acasa, zise logofatul cu voce abia auzita. Capitanul trase manerul lantului de la poarta de cateva ori.
-- Cine sunteti ? a ingaimat o voce de barbat, aflat in curte.
-- Oameni buni !
Omul s-a zgait la cei din ulita, printr-un gemulet, cascand ochii a mirare cand a zarit un anume semn facut de logofat, apoi, in timp ce deschidea poarta, invita musafirii inauntru:
-- Poftiti, poftiti domnilor ! Casa mea este acum a domniilor voastre !
Jupanul Zarnesteanu, un barbat inca in putere, cu un chip sters, care trecea de cele mai multe ori neluat in seama, isi conduse musafirii spre acareturile din fundul curtii. Dupa ce se convinse ca slugile lui stiu ce au de facut intru intampinarea calatorilor, se retrase cu logofatul Radu si capitanul Cristian intr-o odaie de taina.
insusi jupanul Melinte ii servi pe cei doi, cu bucate dintre cele mai gustoase si cu cate o ulcea de vin, adus in toamna trecuta tocmai din podgoriile Mediasului.
-- Jupane Zarnesteanu, cum iti merg treburile cu negotul si cu celelalte..., intra in vorba logofatul, stergandu-si urmele de vin de pe mustata.
-- Bine, multumesc Celui-de-Sus ! Sa stii domnia ta ca banii primiti de la stapanul nostru Vlad, au adus dobanda buna. Oamenii mei de credinta vand si cumpara de toate, mai ales fier pe care, cum stiti, il trecem dincolo, in Tara, sub forma unor lucruri care nu bat la ochi, dar care usor se pot transforma, ajutand oastei mariei sale. Registrele pe care le tin stau marturie la toate cate facem...
-- Jupane Melinte, capii sasilor si secuilor, avem stiinta, pun pungi grele pe capetele oamenilor de credinta ai mariei sale Vlad. Copiii lui Iuda, sa fim cu luare aminte, sunt peste tot ! O vreme, pana cand veti prinde rosturile si dedesupturile celor stabilite de capii sasilor si secuilor, va trebui sa te ocupi doar de negotul obisnuit...
-- Sa nu creada domnia ta ca noi nu avem stire de toate cate sunt, zise jupanul Melinte si-l privi pe logofat intr-un anume fel. Umbrele de pe langa vicecomitele secuilor, Albert de Istenmezo, ne-au deslusit demult lucrurile acestea. Cunoastem chiar si despre hiclenirile reincepute cu acel popa, Vlad Calugarul, de se da frate vitreg al stapanului nostru.
Stim ca acesta si "Curtea" formata in jurul lui din boierii tradatori, benchetuieste pe banii sasilor si secuilor dati in camata grasa. Apoi, nici cele invarte de groful Peterman Gereb nu ne sunt straine...
Dupa un timp, in care parea a se gandi profund la cele aflate, logofatul intoarse privirea intr-o parte si intreba intr-o doara:
-- Stii pe unde se afla casa contelui Ioan Pongracz ?
Jupanul Melinte, surprins, il cerceta cu privirile pe logofat
-- Sa cred ca domnia ta stie, deja, ca Dieta de la Alba Iulia il vrea pe conte, voievod al Transilvaniei ?
Cateva clipe, Radu privi pe langa jupan Melinte, fara a-si arata insa surprinderea ce l-a cuprins la aflarea acestei vesti. Acum intelegea mai bine rostul calatoriei contelui la Buda. "Oare regele Matei pune umarul in sprijinul lui Ioan Pongracz ? Oare Iszabela avea stiinta de toate acestea ?". Gandurile incepura sa i se invalmaseasca si se stradui din rasputeri sa le tina in frau, sa nu-l conduca spre concluzii pripite si nedorite.
-- Maine, va trebui ca cineva sa ma conduca pana la casa contelui, zise logofatul si ridica ulcica de vin la gura, spre a nu i se putea vedea, incrustata pe fata, tulburarea din suflet.
in ziua urmatoare, nu mult dupa pranzul cel mare, logofatul Radu si capitanul Cristian au fost condusi de doi oameni de-ai jupanului Melinte, la curtea contelui.
Ioan Pongracz i-a intampinat la intrarea in salonul oaspetilor, cu mult entuziasm, ca pe niste vechi prieteni. De fata se aflau mai multi nobili, asezati in jurul unei mese si care priveau acum, curiosi, spre noii veniti.
-- Domnule Radu, domnule capitan, e o mare cinste sa va pot primi in casa mea, de fapt a nepoatei mele, zise contele si-i imbratisa cu multa caldura.
-- Bine v-am gasit, inaltimea voastra ! zise Radu, rosind, dandu-si seama ca s-a tradat, dar contele paru a nu lua in seama apelativul care-i fusese atribuit.
-- Veniti domnilor sa va prezint unor prieteni carora, chiar mai adineaori, le-am povestit despre calatoria noastra la Buda.
Contele ii conduse pana la masa unde se aflau ceilalti oaspeti, care, la apropierea lui Ioan Pongracz, s-au ridicat in picioare.
-- Domnilor am cinstea de-a va prezenta pe logofatul Radu Gram si pe capitanul Cristian, soli ai mariei sale Vlad Dracula la curtea regelui Matei Corvin al Ungariei ! Cei doi valahi isi inclinara capetele, rostind aproape deodata:
-- Domnilor!
A urmat prezentarea nobililor prezenti.
-- Domnul Stefan Szecheny, domnul Nicolaie Ujlak, domnul Marcus Ayerer... Cei prezentati inclinau capul, mai intai spre conte, apoi spre cei doi valahi .... , domnul Thomas Gereb si domnul Albert de Istenmezo...
Memoria capitanului Cristian s-a incarcat cu numele celor cinci nobili transilvaneni, greu de pronuntat si de retinut, dar ce i-a atras atentia au fost numele celor doi prezentati la urma. Privirile i s-au indreptat discret spre logofat, dar n-a putut citi pe fata acestuia nimic, nici macar o tresarire cat de mica. "Are suflet de vultur valah si viclenia unei vulpi ", gandi el.
Cand au luat loc in jilturi, Radu s-a nimerit langa Nicolaie Ujlak, un barbat cam la treizeci si cinci, patruzeci de ani, uscativ si cu pletele deja carunte. Pe buza de sus trona o mustata imensa, dar care, cu toate acestea, cu greu masca cicatricea vinetie ce pornea din coltul drept al gurii si ajungea pana la nara stanga.
-- Domnule Radu, se stie ca stapanul domniei-voastre a inceput deja lupta cu Semiluna. Oare oastea lui sa fie atat de puternica incat nu are rabdarea sa se infaptuiasca cele hotarate de preafericitul nostru papa, de-a ne uni intr-o sfanta cruciada ? intreba, intr-o nemteasca fara cusur, nobilul Ujlak.
-- La noi in popor circula o vorba — si nu se poate ca domniile voastre sa n-o cunoasteti: "Pazeste-te singur, daca vrei ca si Dumnezeu sa te pazeasca...". Maria sa Vlad, dupa loviturile date Imperiului, in iarna trecuta, dupa toate izbanzile date de Dumnezeu atunci, nu crede ca puterea lui Mahomed a apus. N-a cautat nicicum fala, ci numai slabirea marilor urdii ale Paganului.
Dupa ce-am trecut prin foc si sabie tinuturile de la sud de Dunare, pana la cetatea Chilia, Urdi Alaiul lui Mahomed va trebui sa se ocupe acum de una dintre cele mai spinoase probleme ale unei ostiri: aprovizionarea cu hrana si alte lucruri trebuincioase, pe care vilaietul de Sofia le-ar fi pus la indemana osmanlailor.
Dovada la cele spuse de mine sta insasi solia de care a amintit mai inainte domnul conte.
Un timp logofatul tacu. in salon se facu liniste. Prin geamul acoperit de draperii grele razbateau franturi din vorbele slujitorilor aflati cu treburi prin curte. Dupa ce isi drese putin glasul, Radu continua:
-- Niste barbati cu experienta domniilor voastre si cu idei lipsite de prejudecati, nu se poate sa nu inteleaga scopurile urmarite de stapanul meu. Cat despre cruciada promisa de preafericitul Pius, o dorim sa inceapa cat mai curand; repet, pentru acest lucru am batut drumul pana la Buda. Maria sa Matei Corvin ne-a promis sprijinul in lupta cu turcul si speram ca el sa ajunga la timp, caci Mahomed si-a urnit marea lui ostire, deja, spre Dunare, dupa cum prea bine stiti.
-- Cunoastem acest lucru, zise contele Ioan si privirile lui se oprira, pentru o clipa asupra lui Nicolae Ujlak. Cati osteni ar putea maria sa Vlad sa stranga sub steaguri pana la sosirea ostilor regesti?
-- Poate cu ceva peste patruzeci de mii !
-- Patruzeci de mii ?! striga groful Thomas Gereb surprins. Noi stiam ca oastea valaha abia daca ajunge la zece mii.
Capitanul Cristian, intelegand manevra logofatului, zambi abia perceptibil.
-- Atunci, domnule Gereb, stiti despre Oastea cea Mare mai mult decat stiu eu – ii raspunse logofatul, cu tonul cel mai linistit din lume. Stapanul meu Vlad Dracula le-a facut de multe ori numaratoarea, eu, niciodata.
-- Chiar si asa, Mahomed o sa aduca aproape de zece ori pe atatia osteni, mormai Ujlak.
Deodata, un zgomot de usa care se deschide, ii facu pe nobili sa-si intoarca capetele, cu o expresie de oarecare indignare pe fete, iritati ca sunt deranjati dintr-o discutie atat de importanta. Dar starea aceasta disparu ca prin farmec la aparitia chipului zambitor al contesei Iszabela. Privirile ei il invaluira pentru o clipa pe logofat, dar reusi sa-si ascunda bucuria de a-l revedea. La apropierea contesei, barbatii s-au ridicat in picioare si au salutat-o cu acele plecaciuni galante, atat de obisnuite la Curtile Apusului.
-- Domnilor, sa-mi fie cu iertare, dar vazand ca unchiul meu, prins de politica alaturi de domniile-voastre, a uitat de pranzul cel mare, m-am vazut silita a va intrerupe, invitandu-va sa ma urmati in odaia oaspetilor, unde sunteti asteptati cu masa-ntinsa. Nu voi accepta nici un refuz !
in timp ce vorbea, contesa s-a apropiat de Radu si, cand a ajuns la un pas de acesta, i-a zambit si i-a intinse bratul:
-- Domnule Radu, ma bucur sa vad ca v-ati tinut de cuvant ! Groful Thomas Gereb holba ochi rai spre boierul valah si zambi acru spre vicecomitele Albert. Radu nu lua in seama privirile celor doi, fiind prins prea puternic de alte priviri. De altfel, de cum a zarit-o pe Iszabela intrand in salon, atat de frumoasa si de surazatoare, a inteles, inca o data, ce insemna ea pentru viata lui prezenta si viitoare. in incaperea in care-i conduse contesa, masa era incarcata cu o multime de bucate, gata spre a fi savurate. Iszabela lua loc intre unchiul ei si Radu Gram, intr-un gest atat de firesc si de familiar, incat Nicolaie Ujlak, asezat vizavi, zambi si se adresa contelui, glumind:
-- De ce sa vorbim numai de razboaie cand ar fi mai placut sa punem de-o nunta... ! Contesa rosi toata iar mana ei o atinse discret si delicat pe cea a logofatului, gest ce nu scapa privirilor lui Thomas.
-- Va veni si acea vreme, cat de curand ! intra in joc contele Ioan. O slujnica, trecuta de prima tinerete, dar cu ochii, carbuni vii, le umplu pocalele cu vin de pe Tarnave.
incet, incet, pranzul acela intarziat se transforma intr-un ospat in toata regula. Logofatul Radu, desi parea absorbit de vorbele tinerei contese, urmarea discret susotelile grofilor Thomas si Albert, iar cand a inchinat cu capitanul Cristian, a reusit sa-l faca atent in privinta asta. intr-un tarziu, insa, ospatul s-a incheiat si, dupa mii de multumiri si tot atatea salutari, musafirii contelui au plecat, mai putin baronul Ujlak. Era intuneric cand Radu si Cristian isi luara si ei ramas bun de la gazde. Ramasesera printre ultimii, caci contesa insista mereu sa-si amane plecarea, asa cum o facea baronul Nicolae Ujlak, care urma sa plece abia a doua zi spre Alba Iulia.
-- Boier Radu, sa stii ca n-am prins mare lucru din discutia grofilor aceia..., zise capitanul Cristian, incercand sa-si potriveasca pasul cu cel al lui Radu. Logofatul nu-i raspunse, era preocupat sa-si lamureasca sentimentele ce-i inlantuia sufletul.
De o bucata de vreme, peste inima lui se asezase o tristete pe care nu si-o putea lamuri. Se gandi la chipul celei care incepea sa insemne atat de mult pentru inima lui. Cufundati in gandurile legate de soarta lor, Radu si Cristian, s-au departat destul de mult de casa contesei si acum strabateau o strada pustie. Pe zidurile caselor, de o parte si alta, pentru un timp scoase la lumina putina a tortelor si apoi ingropate in bezna, se proiectau umbre diforme.

Deodata, din bezna s-au napustit patru barbati mascati, cu sabii in maini, iar Radu si Cristian abia au avut vreme sa sara intr-o parte, tragandu-si la randul lor sabiile. Slujitorii care-i insotea, speriati, au rupt-o la fuga, pierzandu-se in noapte, dar, dupa putin timp, s-au intors si, cu tortele manuite ca niste sabii, au sarit in ajutorul celor doi valahi.
inca de la inceputul atacului, doi dintre talhari s-au repezit asupra logofatului.
in noapte s-au auzit ciocniri repezi de sabii si, in lumina putina a tortelor folosite acum ca arme, s-au zarit strafulgerari de o clipa. Unul dintre mascati reusi o bolta furioasa, smulgandu-i logofatului o injuratura care-l uimi pe capitanul Cristian, caci acesta nu-l auzise si nu-l vazuse niciodata iesindu-si din fire in acest mod. Radu a simtit muscatura sabiei, iar o clipa mai tarziu, umezeala calda a sangelui care-i lipi maneca camasii de pielea antebratului.
Aproape imediat simti cum degetele i se intepenesc si cat pe-aci era sa scape sabia din mana.
O trecu rapid in mana stanga si se repezi asupra unuia dintre adversari cu o serie de lovituri atat de inversunate si de bine tintite, incat in cateva clipe acesta se alese cu o lovitura intre coaste, care-l facu sa se impleticeasca, incercand sa-si caute sprijin in zidul din spatele sau. Nu reusi decat sa ajunga langa el, ca aluneca moale, prabusindu-se intr-o rana. Logofatul nu avu timp sa-si guste victoria caci o alta lovitura, parata in ultima clipa, se abatu asupra lui.
intre timp, si capitanul Cristian reusise sa-si elimine adversarul, iar un al treilea era ciomagit cum se cuvine de slujitori, cu cozile de la torte si n-a trecut mult pana cand si acesta cazu, plin de arsuri si fara suflare. Ultimul dintre atacatori, ramas in picioare, fata in fata cu Radu Gram, cumpani situatia in care se afla si isi dadu seama ca nu are sorti de izbanda. Asa ca arunca cat colo sabia si incerca s-o ia la fuga numai ca, intorcandu-se, se poticni in varful sabiei capitanului Cristian.
-- Ia veniti cu tortele alea incoace, sa vedem ce pasare de noapte avem aici! zise acesta. Logofatul Radu, cu bratul drept atarnand, se apropie de prins, apoi porunci unuia dintre slujitori sa smulga carpa de pe fata prizonierului.
-- Nu ma omorati, va spun tot...! ingaima acesta speriat.
-- Pai, spune, sa vedem de-o merita! zise capitanul.
-- Am fost platiti sa va omoram...
-- Cine v-a platit?
-- Nu si-a spus numele, dar l-am recunoscut... il stiu sluga credincioasa grofului Thomas Gereb... O sageata de arbaleta suiera prin aer oprindu-se intre coastele logofatului, apoi o noua sageata se opri in gatul prizonierului. Capitanul Cristian se repezi pe directia de unde au venit sagetile, dar era prea tarziu. O umbra disparu iute dupa zidul unei case. Alerga inapoi, ingrijorat de starea logofatului. Radu zacea intr-o balta de sange, abia mai rasufland.
-- Cristian, solia sa treaca in Tara fara de mine... Sa duca mariei sale scrisorile primite la Buda. Apoi...,-- apuca sa mai spuna logofatul si isi pierdu cunostinta.
-- Ridicati-l cu atentie, il vom cara pe rand; ne intoarcem la casa contesei, aceasta-i mai aproape decat cea a jupanului Melinte ! porunci capitanul.

***

-- Capitane Cristian, doctorul spune ca domnul Radu a avut noroc. Sageata a alunecat pe o coasta, apoi a trecut pe langa plaman, fara sa-l vatame. Problema este ca a pierdut mult sange si acum este foarte slabit. N-o sa-l puteti lua de aici...
-- Domnule conte, trebuie sa-l vad si sa-i vorbesc ! Apoi va fi dupa porunca logofatului...
-- Poftiti in odaia de alaturi, nepoata-mea vegheaza langa el. N-a dormit toata noaptea ! Odaia in care au intrat cei doi barbati era una mica, cu geamurile acoperite pe jumatate de draperii din catifea. Lumina slaba, patrunsa astfel in odaie, se inviora parca atunci cand lovea oglinda de argint asezata deasupra patului unde era intins logofatul Radu, acoperit pana la brau de o velinta. Pe o laita, apropiata de pat, statea contesa. Era plansa si ochii ei negri, altadata atat de stralucitori, pareau acum incremeniti intr-o tristete adanca si grea.
-- Contesa ! sopti capitanul Cristian, incercand o reverenta. Iszabela, intorcand capul pentru cateva clipe, ii privi pe cei doi barbati, apoi, cand vru sa raspunda salutului lor, lacrimile ii inundara obrajii si nu mai putu spune nimic. Putin mai tarziu, ochii logofatului s-au deschis tulburi si vlaguiti.
-- Iszabel... ! sopti abia auzit logofatul.
-- Nu vorbi, dragul meu ! Doctorul ti-a interzis acest lucru, cel putin cateva zile.
Privirile vlaguite ale lui Radu il cuprinsera pe Cristian. Cu un efort supraomenesc reusi sa ingaime:
-- Cristian !
-- Logofete, nu mai vorbi, asculta-ma doar ! Am aranjat lucrurile dupa porunca primita. in aceasta dimineata, boierii care te-au insotit in solie vor pleca spre tara. Eu raman alaturi de domnia ta pana te pui iar pe picioare.
Ranitul misca buzele intr-o incercare de refuz.
-- Boier Radu, maria sa Vlad m-ar ridica prapor intr-o teapa stiind ca cel mai credincios dregator al lui a fost parasit. Am discutat lucrul acesta cu boierii nostri si toti mi-au dat dreptate; sunt si vietile lor in joc. Despre celelalte lucruri sa nu-ti faci griji, am oprit asupra mea destul aur sa nu duci nici o lipsa si sa putem rasplati bunatatea gazdei noastre.
-- Domnule capitan, nu avem nevoie de nici o rasplata, izbucni contesa, suparata de vorbele din urma ale lui Cristian.
-- Contesa, departe de mine gandul de-a va jigni, dar...
-- Opriti-va capitane, nu mai spuneti nimic ! zise contesa cumplit de palida. Va rog sa va folositi banii in a-i pedepsi pe cei vinovati de toate cele intamplate.
-- Va rog sa ma iertati ! Cat despre cei vinovati de toate acestea, atat domnul conte cat si dumneavoastra, ii cunoasteti. Unul dintre ei este groful Thomas Gereb, pacat ca nu putem dovedi insa acest fapt. Oamenii platiti a ne omori au fost ucisi...
-- Oricum, groful Thomas nu va scapa nepedepsit, va promit lucru acesta ! zise contele tulburat de cele aflate, aruncand o privire spre groful Ujlak, aparut si el in codaia ranitului.
-- Slujitorii aflati cu noi in noaptea trecuta, ar putea sa depuna marturie, dar cine i-ar crede... Groful este prea bogat si cu prea multe legaturi in Transilvania si in Ungaria sa nu i se dea lui dreptatea...
-- Eu ii cred si te cred si pe dumneata capitane. Eu, Ioan Pongracz, voievod al Transilvaniei peste numai cateva zile !
-- Maria ta ! spuse, vadit surprins, capitanul Cristian, inchinandu-se in fata voievodului.
-- Unchiule ! Maria ta ! spuse si contesa ridicandu-se de pe lavita si, fara nici un protocol, il imbratisa.
in ochii lui Radu se citea linistea. Vestea data de conte nu era o noutate pentru el. Privi spre contesa si, vazandu-i surprinderea, intelese ca ea nu a avut stire de demersurile unchiului sau la curtea lui Matei.
-- Capitane Cristian, in aceasta casa logofatul Radu Gram va fi tratat ca propriul meu fiu. Datoria ta este acum sa-l pazesti !
Radu, inainte de a-si pierde iar cunostinta, avu timp sa se gandeasca la intelesul vorbelor auzite de atatea ori din gura preotilor si a calugarilor cu care avusese de-a face: " Nestiute sunt caile tale ... Doamne !".