Ziua aceea de septembrie era fara pic de nor. Cerul si zarea se aratau limpezi peste valea Cricovului pana spre crestele albastrui ale muntilor. Vlad Dracula si tanara baroana Kotany coborau, calari, malul rapos al raului, indreptandu-se spre plaiul Breazei. Amandoi purtau costume de vanatoare, dar nici unul nu avea arme asupra lui. Mai in spate, spre a nu-i stingheri, garda domneasca ii urma discret, asigurandu-le celor doi intimitatea dorita. Era atata frumusete salbatica in jur incat inima Ancutei, coplesita, isi oprise bataile; inchise ochii si isi inchipui ca asa trebuie sa fie in rai.

-- Locurile acestea au o frumusete aparte, Vlad ! De cand locuiesc la conacul din Manesti nu ma mai satur de valea aceasta intinsa, frumoasa si salbatica. Cum arata mosia Manestiului, iarna ? vorbi, aproape in soapta, Ancuta, nevrand parca sa tulbure linistea din jur.

-- Draga mea, fiecare anotimp isi are farmecul lui. Sunt convins ca o sa-ti placa si iernile de la Manesti. Acum, insa, am sa-ti arat si un alt fel de frumusete, cea oranduita de Dumnezeu sa fie asezata in firea oamenilor si a celorlalte fiinte de pe pamant.

Ancuta, surprinsa de vorbele lui Vlad, il privi curioasa, apoi il vazu ca isi roteste bratul deasupra capului, de cateva ori. Din ceata care-i insotea se desprinse un ostean care-i aduse voievodului o colivie din nuiele, acoperita cu o panza.

-- Ancuta, ai sa poti admira acum pe unul dintre cei mai iscusiti vanatori din campie, spuse Vlad si ridica panza de pe colivie.
O vreme, Ancuta admira soimul din cusca de nuiele. Era impresionata de ochii aprigi si de ciocul inconvoiat al pasarii. Fara sa stie de ce, gandi ca aceasta seamana cu stapanul ei, iar atunci cand Vlad il scoase din cusca, dezmierdandu-l si fluierandu-i usor, apoi asezandu-l pe umar, se convinse ca aceasta asemanare nu este o parere ci o certitudine.

Vlad isi puse manusa de piele groasa ce-l proteja de ghearele galben-verzui ale soimului. indata, acesta se aseza pe mana si, in semn de nerabdare, incepu sa ciuguleasca curelusa cu care avea legate picioarele. Vlad o invatase, de curand, sa bata la porumbei, iepuri si prepelite si acum ardea de curiozitate sa vada cum il va asculta.

Desprinse curelusa de la picioarele pasarii, ridica mana peste cap si fluiera intr-un fel anume. Soimul, intinzandu-si aripile, zvacni in aer si puse stapanire pe vazduh. Se inalta rotindu-se din ce in ce mai repede. Ochii lui desluseau vietatile campiei.

Alese prada si cand ii veni bine, se prabusi de-acolo, din tariile cerului, adunandu-si aripile, spre ea. Veni ca o sageata pana aproape de pamant unde, desfacandu-si aripile, dandu-se pe spate, si intinzandu-si picioarele, prinse in gheare un iepure. Lovi de doua ori, scurt, in ochii acestuia, apoi se ridica cu el in vazduh si-l slobozi, batand pe loc din aripi, langa Vlad.

Soimul se avanta iarasi, tipand ascutit, in inaltul cerului si ramase acolo rotindu-se in cercuri largi, spiralate.
-- iti place, vad eu, vanatoarea...Dar, nu te cuprinde mila fata de bietele jivine pe care le ucizi ? zise Ancuta, privind blana cenusiu-roscata a iepurelui rapus, ravasita de ghearele soimului.

-- Ancuta, Dumnezeu ni le-a dat sa ne hranim cu ele. Pacat este doar daca dorim sa le starpim. Vezi, fiecarei fiinte i-a fost harazit de Cel-de-Sus o soarta anume, scrisa in legi pe care de multe ori nu le pricepem, dar ele sunt drepte si de neincalcat. Fiarele se mananca unele pe altele... Priveste numai cum vrabia zboara sa prinda albina cea incarcata cu dulceata florilor; uita-te-n apa raurilor cum pestele mananca peste ori il vezi cum se avanta din ea sa prinda musca... Trupurile noastre, nu vor fi sfredelite, oare, de viermii pamantului, cand v-a sosi vremea ?

Un timp intre cei doi se lasa tacerea. Ochii Ancutei priveau peste zari, iar sufletul parca i se intristase la vorbele lui Vlad, atat de dureroase, dar atat de adevarate. Voievodul isi duse palma la frunte si, protejandu-si ochii de lumina orbitoare a soarelui, privi zborul pasarii. isi dadu repede seama ca aceasta dibuise o noua prada si ca era pregatita a o ataca.

-- Uite-l cum pica spre vanat, ii atrase atentia Ancutei.
-- Cum de-ai izbutit sa imblanzesti o asemenea pasare feroce ? zise ea urmarind cu privirile zborul de sageata al soimului.
-- Au fost vremuri cand, inchis fiind la Egrigoz, imblanzirea pasarilor de prada facea parte din viata mea. Era singurul meu refugiu, unde gandurile mele puteau sa prinda viata. .... Cred ca ... prada i-a scapat. Uite, s-a inaltat iar !...
Sa nu crezi c-am dresat aceste pasari numai de dragul vanatorii ci pentru o alta treaba, mult mai importanta. Soimul este singurul in stare sa prinda porumbelul calator, purtator de vesti, de multe ori ostile, peste pamanturile noastre. Dar, priveste in zare, se apropie un calaret !

Nu dupa multa vreme calaretul fu oprit de garda domneasca, apoi, dupa cateva schimburi de saluturi si vorbe, fu lasat sa se apropie de voievod. Calaretul nu era altul decat logofatul Radu Gram.
-- Sa traiesti, maria-ta ! spuse acesta descalecand si indoind genunchiul in fata lui Vlad.
-- Ce-i, boierule, cu zorul acesta pe tine ? Au navalit turcii si nu am stire ?
-- Maria-ta ! Ieri, de cu seara, la Targoviste a sosit inaltul sol al curtii de la Buda, nobilul Benedict Boithor.
-- Si ai aflat ce doreste acest trimis al regelui Matei ?
-- Putine lucruri, maria-ta, putine ! spuse logofatul, intr-un fel jenat de prezenta Ancutei.
-- Bine, bine, boierule ! Le-om afla noi, cat de curand, raspunse Vlad, oarecum dus pe ganduri, caci intelegea de unde vine sfiala sfetnicului sau.

Dupa un timp, ridicand privirea spre cer, scoase un fluierat lung si sacadat. Din albastrul cerului se desprinse o pata ce se transforma intr-un bulgare cenusiu, apoi intr-un ghem de pene care se prabusi spre voievod. Cand ajunse la mai putin de doi metri de mana lui, soimul intinse aripile si, batand din ele pe loc, se aseza pe manusa de piele. Stapanul sau il mangaie cu duiosie, apoi il hrani cu cateva bucati de carne.

Ziua se lasase spre amiaza. Vlad se uita la Ancuta, la fata ei delicata, incadrata de parul negru ce-i cadea pe umeri. isi duse calul alaturi de-al ei si ii zambi.

-- Draga mea, dincolo de aparente se afla o realitate mult mai crunta; asta este nimicnicia soartei omului. Aceasta realitate ma cheama acum la Targoviste. Vorbeam inainte de mila... Cine ne poate spune ca maine nu vom avea soarta iepurelui prins de soim mai adineaori ? Pe Mihnea al nostru va trebui sa-l inveti, sa stie ca oricand se pot schimba lucrurile; azi vanat, maine vanator si invers. Nu-l iau acum la curtea mea, dar nu uita ca e os de domn si ca mai devreme ori mai tarziu se va urca pe Scaunul Tarii, deci creste-l ca pe un fiu de domn !

Ancuta il asculta din ce in ce mai nelinistita. Cu tot laconismul logofatului, reusi sa priceapa ca la Curte se petrec, ori urmeaza sa se petreaca, lucruri deosebite, importante pentru viitorul tarii. Nu indraznea sa-l intrebe pe Vlad despre ce este vorba, dar nadajduia ca ii va povesti el cand va veni vremea.
-- Asa am sa fac, Vlad ! ii sopti ea, fixandu-si privirile in ochii lui.