Retras in odaia de odihna, asezat intr-un fotoliu comod, Vlad savura vinul vechi, cu reflexe de rubin. Inchina in cinstea varului sau, acum ridicat pe scaunul Moldovei. Mintea lui iscodea o multime de planuri pe care le derula cu repeziciune. Prin geam il mangaiau razele blande ale unui soare primavaratic. Se lasa cuprins de moleseala placuta ce i se strecura prin vene. Nu se simtise de mult asa de bine. In gand ii veni chipul Ancutei si al micutului Mihnea.
-- Va trebui sa-i aduc la curte, cat mai curand posibil, mormai pentru sine voievodul.

Prinse in palma stanga crucea sprijinita de dragon, a medalionului de la gat si inchise ochii incercand sa aduca chipul Ancutei langa el. Dupa un timp, paharul de cristal din mana voievodului aluneca pe covorul turcesc si acesta inghiti, fara greutate, sunetul firav al cazaturii. In jurul paharului rasturnat, vinul scurs se intindea peste fibrele de lana, ca o pata de sange...

***

Turcii se zbateau sa iasa din stransoarea mlastinilor acoperite de un strat subtire de zapada. Un val de osteni valahi, zburand pe caii lor arabi si racnind de furie, ii taia pe margini. De pe o coama de deal, voievodul Vlad urmarea cu atentie lupta. In stanga lui o ceata de boieri, barbosi si mohorati, cu armuri venetiene puse peste tunicile lor orientale, isi jucau sub ei roibii. Deodata, la semn stiut, aceasta ceata lua forma varfului de lance si apoi, in goana nebuna, strapunse sirurile celor trei sute de moldoveni lasati de Stefan al Moldovei sa-l pazeasca pe voievod de viclenia celor ce i se inchinau de nevoie. Unul din boieri isi lovi domnul in spate cu sulita. Un racnet ingrozitor iesi din gura voievodului. C-o smucitura de hat, isi intoarse calul spre atacatori. A mai avut putere sa-si roteasca sabia inspre ucigas, apoi s-a frant in sa. Sulita ramasa infipta in spate isi ridica coada spre cerul plumburiu si inghetat. Imbratisand gatul calului acoperit de sange, Vlad aluneca la pamant. Speriat, animalul l-a tarat o vreme; cativa boieri au inceput sa arunce cu sulite dupa el, doborandu-l.

***

Totul parea ireal. Plutea undeva sus, sus, printre fulgii razletiti. Isi vedea trupul, acolo jos, plin de sange si hacuit bucati, bucati. Privea cu uimire batalia crunta ce se da acolo jos pe pamant si nu Intelegea Inca ce se Intampla cu el. Mai avu timp sa zareasca cum tradatorii si ucigasii lui, erau la randul lor hacuiti si spulberati, cand fu absorbit de un hau mare si intunecos care se rotea intr-un vartej ametitor. Imaginile de pe campul de lupta se lungeau acum si se modificau pana cand i s-au parut un amestec de linii colorate care-si schimbau continuu nuantele, transformandu-se, in final, intr-o ceata laptoasa in care parea suspendat, prins ca intr-o sfera de lumina. In acea inchisoare sferica, inca realiza cine a fost, dar se simtea ciudat, cu atat mai mult cu cat isi aducea bine aminte de trupul de care abia se despartise. Deodata realiza faptul ca se afla in fata Judecatorului Suprem.

-- Doamne ! Sufletul acesta mi se cuvine ! - auzi o voce si tot atunci o vibratie puternica strabatu sfera ce-l cuprindea, modificand-o In forme hidoase.
Se zbatea sa iasa din mijlocul hidoseniilor acelea si nu stia cum s-o faca, nimeni si nimic nu-i era de ajutor.
-- Sufletul acesta este vinovat ! auzi iar. N-a avut mila de cei ce i-au gresit; cum sa-l ierti, Doamne, daca el n-a iertat pe nimeni ? Unde este milostenia lui ? Unde este dragostea lui ? Oare o sa-l ierti pentru cateva biserici ctitorite ?
O frica teribila il cuprinse. Deodata, fulgere si tunete strabatura ceata ce-l inconjura si inchisoarea lui sferica isi potoli vibratiile, capatand mii de nuante intr-o singura clipa. Sunete, intr-o armonie desavarsita, invaluira sfera si, inaintea sufletului incarcerat, se asternu, intr-o derulare rapida, toata viata celui din care abia iesise. Dupa un timp, imposibil de masurat, ceata se risipi si sufletul se simti linistit si liber. De undeva, din strafundurile luminii curate ce-l inconjura, veneau reverberat, spre el, cuvinte de constiinta: "...dreptatea trebuie facuta tocmai pentru aceasta lumina dumnezeiasca si nu de frica iadului ori de promisiunile raiului, dreptatea trebuie facuta tocmai pentru aceasta lumina dumnezeiasca si nu de frica iadului ori de promisiunile raiului, dreptatea trebuie..."

***

Tresari buimacit. Dupa un timp, isi sterse cu maneca hainei sudoarea rece de pe frunte. Se uita in jur, inca tulburat de revelatia visului, spre a se convinge ca e treaz, ca a iesit din cosmarul atat de puternic si de real. Ridica paharul de jos si-l umplu cu vin. Razele soarelui, trecut mult de pranz, filtrate de pahar, i se pareau zvacniri sangerii ce-i legau trecutul de viitorul, acum, cel putin banuit. Incerca sa-si aduca aminte de amanuntele visului, de faptele care, probabil, ii erau sortite a se intampla. Ramase mult timp cu paharul in mana si gandul il purta spre calugarul intalnit cu multi ani in urma, in casa prisacarului Condrea. Inghiti o gura de vin, apoi rosti abia auzit:
-- Cand din ceruri iti cerni intristarile, Doamne, asterne si peste sufletul meu roua uitarii !