Soarele de mijloc de octombrie era placut.
Lumina lui calduta invinsese, spre pranz, bruma cazuta devreme in acea toamna.
Pe cararea ce serpuia prin lanul de porumb necules, doua tinere mergeau sporovaind fara griji. Discutia se purta cand in romana cand in maghiara.
-- Eva, in ce luna esti? intreba una dintre ele, in romaneste.
-- Dupa calculul meu, am sase luni si ceva, aproape sapte. Mi-e ciuda ca n-am burta mai mare ! ii raspunse Eva, in maghiara si cu o mana isi mangaie burta.
-- Io, cand ma voi marita, am de gand sa fac zece copii, ori o vrea ori n-o vrea barbatu-meu ! Unchiul meu, Gostan, tot ma bate la cap ! imi vorbeste mereu de domnul Stainer, cel ce tine potica din Ceu, da' mie, sincer, nu-mi place ! Apoi, e in varsta; cand ar avea copiii mai multa nevoie de un tata, poate sa moara de batranete ! Mai mult mi-ar place Mitrut Gherman, notarul. Oare sa fie adevarat ca l-au arestat zilele astea ? Doar n-o facut nimic !
-- Lasa, peste un ceas-jumate ajungem in Ceu si o sa afli mai multe despre asta. Uite ! Am trecut de Huciu-Crasmii si intram imediat in padure. Trecem prin apropierea Cerisului si gata, suntem in Ulciug. Priveste mai bine in jurul nostru! Doamne, ce frumoasa-i padurea asta !
Avea dreptate Eva. Cararea, acoperita de frunze, serpuia printre stejari falnici, invesmantati cu haina multicolora a toamnei. incet, incet, cele doua tinere se cufundara intr-o liniste pe care nu mai indrazneau s-o tulbure. Fetele lor erau mangaiate de lumina cernuta prin coroanele stejarilor. intr-un tarziu, cand deja ajunsesera deasupra Ulciugului, Maia indrazni sa spuna:
-- Ioi, tu Eva, tare-i frumos, da' mie, nu stiu de ce, mi s-o facut frica !
-- N-avem mult si ajungem la viile ulciuganilor ! Coboram in sat si, pe drumul cel mare, suntem deasupra Ceului. Dar, parca vine cineva pe carare !
intr-adevar, nu dupa mult timp, pe carare isi facu aparitia o trupa de jandarmi. Pustile lungi le aveau prinse la spate. Nu era chiar o formatie militara. Cei mai multi se deplasau in pas de voie, razand si infulecand de zor struguri, furati probabil din viile intalnite in drum. Cand le-au vazut pe cele doua tinere pe carare, unul dintre ei spuse amuzat:
-- Uite ! A sosit si...desertul !
-- Cea din fata-i a fata ! rase grohait altul.
-- imputitii astia de romani, se-nmultesc ca iepurii...
Eva, aflata in fata, prinse cateva franturi din discutia jandarmilor. Inima i se facu cat un purice si se hotara sa treaca pe langa ei fara sa-i bage in seama. Cand au ajuns in dreptul lor s-au dat la o parte de pe carare, privind amandoua intr-o parte.
-- Ia uitati-va la asta mai tanara ce buna-i de f... ! Mai, sa-i aratam cum o facem noi, asa, ungureste! spuse unul din ei apucand-o pe Maia de brat si smucind-o spre el.
-- Nu va e rusine ! De ce faceti asta ? se rasti Eva in ungureste.
-- Pe tine nu te-a intrebat nimeni, nimic, curva puturoasa ! Ma, tineti-o pe tarfa cealalta; da cu ciocul in ungureste destul de bine. Daca nu ne multumeste asta tanara o f... si pe astalalta, pana-i scoatem plodul pe gura...
-- Blestematilor ! Sunt unguroaica ca voi neno......... Nu mai putu continua caci o lovitura puternica ii zdrobi buzele si-o facu sa simta gustul sarat al sangelui.

Din apropierea cararii se auzeau tipetele cumplite ale Maiei si injuraturile jandarmilor.
-- Istenul tau de curva, m-ai lovit ! No, tineti-o de picioare, o imblanzesc io pe iapa asta !
-- Nuuuu! Nuuuu !
Din ochii Evei se prelingeau lacrimi grele. Auzea tipetele de spaima si durere ale Maiei si nu putea face nimic. ii era rusine si scarba ca era de aceeasi natie cu acesti salbatici, fara Dumnezeu.
-- Nenorocitilor, blestematilor !...Am crezut ca-s minciuni cand am auzit de orgiile voastre, spuse Eva neluand in seama suvitele de sange ce i se prelingeau pe sub barbie.
Batu-v-ar Dumnezeu, sa va bata, criminalilor !
-- Taca-ti fleanca, jigodie imputita, iti vine randul imediat ! spuse jandarmul de langa ea, privind-o incruntat, si-i rasuci miinile la spate, tinand-o strans. Eva icni de durere si-si inghiti cuvintele, gandindu-se cu spaima, ingrozita, la copilul ce-l purta in pantec.
Dupa vreo douazeci de minute, pe carare isi facura aparitia doi jandarmi, incheindu-se la bracinar.
-- Hai ma, duceti-va si voi la tarfa aia ! Am potolit-o, n-aveti treaba ! De asta avem noi grija, spuse unul din ei.
Dupa un timp toti jandarmii erau inapoi pe carare, rosii la fata si multi inca cu hainele desfacute.
-- Poti s-o stergi de-aici, putoare ! se rasti unul din ei la Eva, scuipand intr-o lature si trantindu-i un picior in fund, care-o facu sa se rostogoleasca, in hohotele celorlalti, pana dincolo de marginea cararii.
Se ridica de jos, cum putu, desi o durere ascutita o sageta prin burta.
Fara sa intoarca capul spre nemernicii ce radeau in urma ei, fugi spre locul unde banuia ca se afla Maia. O gasi trantita pe spate pe un maldar de frunze. Picioarele, pline de vanatai si sange, erau intr-o pozitie nefireasca, de parca i-ar fi fost rupte. Rochia era sfasiata pana sus la brau, lasand sa se vada un pantece inecat si el in sange.
Sanii rotunzi erau brazdati de zgaraieturi si muscaturi din care se prelingeau suvite de sange spre coaste.
Eva ingenunche linga ea impietrita de durere.
incepu s-o strige incet, cu un glas inecat in lacrimi:
-- Maia, draga mea Maia ! Spune-mi ceva, te rog !
Privirea inghetata a fetei se plutea spre peticul de cer ce se zarea prin crengile intunecate ale copacilor. Eva era speriata de moarte. isi apropie mana tremuranda de inima nefericitei. Simti bataile ei si-un licar de speranta i se aprinse in suflet. Se ridica cu o repeziciune de care nu s-ar fi crezut in stare niciodata si fugi ca o nebuna spre Ulciug, dupa ajutor.

"Trebuie s-o salvez pe Maia, trebuie!", repeta ea alergand leganat, ca o rata haituita.
Peste doua zile un curier calare cobora grabit inspre Uileac. Ajuns aici, dupa un salut militaresc, ii imana capitanului Fazekas Zoltan o scrisoare de la Comandamentul de jandarmi Cehu Silvaniei. Pe masura ce citea, fata lui devenea tot mai intunecata. Cand termina ii intinse scrisoarea locotenentului Arpad Szonciys si, intorcand capul spre sergentul incheietor de companie, comanda scurt:
-- Aduna, imediat, intreaga companie !
-- 'nteles !, zise sergentul salutand, apoi pleca grabit sa-l caute pe gornist.
Peste cateva minute, in fata primariei se auzi sunetul trompetei, chemand la adunare. Nu trecu mult si-n curtea marginita de casele arendasului Irimes, compania de jandarmi era adunata. Se raspundea repezit, militareste, la comenzi.
-- Companie, drepti ! Pentru onor, inainte ! comanda sergentul, cu fata la companie, apoi facu un stanga-mprejur, ajungand astfel cu fata la ofiterul ce se apropiase de locul de adunare.
Domnule capitan, compania este adunata la ordinul dumneavoastra !
-- Fa prezenta, sergent Csaba.
-- Am inteles, sa traiti ! spuse acesta, salutindu-si militareste superiorul si intorcandu-se cu fata spre plutonul impietrit din spatele lui, incepu:
-- Arpad Geza !
-- Prezent!
-- Benczy Janos !
...............................................................

-- Domnule capitan, compania, in efectiv complet, asteapta ordinele dumneavoastra !
-- Sergent Csaba, sa treaca in fata noii veniti de la Cehu Silvaniei, spuse locotenentul Arpad, sosit langa capitan, cu o mapa sub brat. Vocea locotenentului era dura si inflexibila, neprevestind nimic bun.
-- Am inteles !
Sergentul dadu ordinul cuvenit si, imediat, din formatie se strecurara opt jandarmi cu fetele rosii si speriate.
-- Sergent, dezarmeaza-i ! spuse scurt locotenentul.
Sergentul, executa ordinul nedumerit. La un moment dat chiar intreba in soapta, sasaind printre dinti:
-- Ce-ati facut, mai ! Hai, spuneti-mi !
Ei taceau, nauciti. Dupa ce armele au fost puse intr-o parte, locotenentul li se adresa raspicat:
-- Acum povestiti-ne cele intamplate in padure! Hai, curaj, sunteti oameni maturi, nu ?
-- Pai, nu s-a intamplat nimic ! incerca unul din ei.
-- Nu v-ati intalnit cu nimeni, pe drum, venind incoace spre Uileac?
-- Am intalnit doua tinere...le-am salutat si...
-- Da...da ! V-ati vazut de drumul vostru...
-- Da, ne-am vazut de-ale noastre, asa e, spuse jandarmul plin de speranta.
-- Minciuni ! Asta spuneti voi, minciuni! Nu-i nimic, o sa spuneti adevarul, imediat ! zbiera locotenentul si-si indrepta privirea spre capitan. Acesta facu un semn cu capul, aratand spre sura lui Vaida Teofil.
-- Sergent ! Ia cativa oameni cu tine si du-i pe nemernicii astia in sura de colo ! ordona locotenentul.
Sergentul se conforma. Patru jandarmi, cu armele-n maini, incadrara rapid grupul celor opt dezarmati. in pas alergator ii duse pana in sura lui Teofil, asteptandu-i apoi, in pozitie de drepti pe cei doi ofiteri.

-- Nu-i nimic ! N-ati avut minte-n cap, caci v-a cazut intre picioare, vom remedia acest lucru. Sergent, ia funiile cele de colo si legati-i de miini si picioare. Asa ! I-ati legat ? Spanzurati-i de picioare, colo, de mester-grinda, Istenul lor de criminali ! spuse locotenentul, urmarind ca ordinul sa fie indeplinit intocmai.
in cateva minute, cu toara zbaterea lor, cei opt violatori fura trantiti la pamant, picioarele lor trecute prin belciuge si ridicati sus, cum se ridica viteii sacrificati, pentru a fi jupuiti. Hainele iesite din pantaloni le atarnau peste fata ce incepea sa se invineteasca.
-- Ati violat niste nevinovate, nici barem nu erau romance, blestematilor ! spuse locotenentul.
Dupa cateva minute, vaietele pedepsitilor se auzeau bine pana pe prispa casei lui Miclos.
-- Ce i-o fi apucat pe astea de se bat intre ei ? intreba Veronica aflata alaturi de Neini si Miclos in cerdac.
-- Taci, tu Vironica, ca te aude careva si dam de dracu'... spuse Miclos . Fereste-te, femeie de jendarii astia ca nu-s oameni, is diavoli ! Da', ia uite, Teofil vine-ncoace, poate aflam cate ceva !
Un barbat de vreo treizeci de ani, inalt si bine facut, urca cele cateva trepte ale cerdacului. Pe fata lui se vedea intiparita spaima.
-- Ce se intampla la voi in sura, mai Teofil ?
-- Doamne iarta-ne si ne pazeste ! spuse acesta facandu-si cruci cu nemiluita, uitandu-se in stanga si-n dreapta. Eram in poiata, tomneam iesle, cand ii aud pe jendari urland intre ei ca nu stiu care si-o batut joc de nepoata lui Gostan. M-am uitat in sura, printr-o crapatura. Ma, pa vinovati i-o spanzurat de picioare si-i bate cu curelele ciucurilor !...
Ce-o fi avut cu saraca fata ? Batu-i-ar Dumnezeu sa-i bata !
Valuri de indignare, din ce in ce mai mari, ii napadeau pe cei ce-l ascultau, taindu-le respiratia. Veronica, care o cunostea foarte bine pe Maia, se ridica brusc, iar scaunul cu spatar inalt se rasturna, impins cu putere. Cauta privirile lui Miclos. La inceput nu le gasi. Se stapani pana cand in sfarsit i le prinse si, abia atunci, izbucni:
-- Cum au putut face asa ceva ? Astia sunt oameni ori animale? Miclos, io pe nemernicii astia nu mai vreau sa-i vad la masa me !
-- Stai putin, nu toti pot fi bagati in aceeasi oala ! Uite, faptul ca vinovatii sunt pedepsiti, asa cum merita, asta nu-ti spune nimic ?
Ea incerca sa spuna ceva, dar ochii i se umplura de lacrimi. isi dadea seama ca barbatul ei avea dreptate, dar nu putea suporta gandul ca atat de aproape de ei pot trai asemenea bestii.
Cand, mai tarziu, vinovatii au fost trimisi sub escorta la Cehu Silvaniei, tot satul aflase cele intamplate. Desi Maia nu era din partea locului, sufletul uilecanilor era incarcat de indignare si revolta. Cruzimea si bestialitatea celor opt jandarmi au naucit mintea acestor oameni simpli si ospitalieri, mutilandu-le sufletele, sadind in ele ura si razbunare.
Din acea zi relatia intre sateni si jandarmi s-a schimbat radical si, norocul lor, ori poate al satenilor, ca dupa aproape o luna de la cele intamplate, intr-o dimineata ploioasa de mijloc de noiembrie, sosi ordin de plecare. in sat au mai ramas doar trei jandarmi, cu ordine stricte si bine precizate de Comandamentul din Cehu. Catre sfarsitul anului, oamenii l-au dat afara din primarie pe Pispeky si l-au ales primar pe Vaida Miclos.