Vin rusii!
Acesta era zvonul care invaluise mintile locuitorilor din Basarabia la inceputul lui iunie 1940. Spaima, spaima generala. Multi dintre functionarii de stat si-au cerut transferul in vechiul regat, iar in majoritatea caselor bagajele erau facute.

Zarva si aglomerarea mijloacelor de transport pe calea ferata, au ajuns si la primul-ministru de pe atunci, Gheorghe Tatarascu. Acesta dispune suspendarea transferurilor din Basarabia in alte parti ale tarii si interzice acordarea de vagoane pentru trasnportul bagajelor mari, iar la trenurile de calatori dispune o limita de 158 kg pentru fiecare persoana.

Ingrijorat de zvonurile care se vânturau, unchiul meu Dr Dumitru Mihaescu, pe atunci medic legist al judetului Balti, ia drumul Bucurestiului si se prezinta la secretarul general al Ministerului de Justitie, caruia ii relateaza ingrijorarea din Basarabia.

"Domnul doctor, cele relatate de dumneavoastra ma deranjeaza. Cum se poate sa stiti ca rusii intentioneaza sa ocupe Basarabia, iar noi sa nu stim nimic despre aceasta? Vedeti-va de treaba! Este exclus ca rusii sa gândeasca asa ceva. Duceti-va acasa si stati linistiti, iar daca, prin absurd, va fi ceva, vom avea noi grja pentru a va anunta din timp."

La numai trei zile dupa aceasta intrevedere cu secretarul general al Ministerului de Justitie rusii au adresat Guvernului român ultimatumul pentru cedarea Basarabiei. Desi pactul Ribbentrop-Motolov fusese semnat inca din 23 august 1939, guvernantii României habar nu aveau.
Ultimatumul rusilor a cutremurat intreaga fiinta româneasca din Basarabia. Din acea clipa, au inceput sa se scrie noi pagini de istorie indoliata a partii rupte din trupul României, inchegata doar de câteva decenii in hotarele firesti si strabune.

Ma gaseam, in acel timp in satul Macareuca din judetul Soroca, impreuna cu varul meu Titel. Macareuca, un sat neaos românesc, cu vreo 300 de familii care nu stiau sa graiasca decât româneste, plasat intre Cotova, un sat de ruteni si Zgurita, târg cu o populatie majoritar evreiasca - filorusa, iar in jurul acesteia o puzderie de sate românesti: Zgura, Nicoresti, Popesti, etc. Locuitorii din Macareuca erau pravoslavnici, harnici si gospodari, extrem de comunicativi. Se simtea in intreaga atmosfera a satului o nota de bunatate, de românism, pe care boierul Macarov posibil, o ruda a marelui scriitor Alecu Russo o imprimase.

Spre seara zilei de 28 iulie 1940, dupa o ploaie cumplita, gazdele au pornit aparatul de radio, iar in acea clipa un comunicat senzational: "Atentiune, atentiune! Basarabia a fost cedata Uniunii Sovietice si, potrivit ultimatumului dat, retragerea institutiilor si a partii din populatie care doreste, se va putea face in termen de 4 zile, dupa care trupele rusesti vor intra in Basarabia! Atentiune, atentiune!..." Acest comunicat venit de la Radio România poate mai putin exact reprodus aici, dar care in esenta exprima aceasta idee infernala, se relua la intervale foarte scurte, astfel incât intreaga populatie din Basarabia, ca si intreaga Românie sa poata fi informata.

Toti cei de fata devenisera niste stane de piatra. Le era imposibil sa mai gândeasca, sa scoata o vorba. S-a propus o plecare imediata spre România gândindu-se ca pâna la prima gara spre Balti, gara Drochia de pe linia Cernauti - Balti, erau aproape 20 km pe care trebuia sa-i parcurgem cu trasura.

S-au strâns in graba câteva lucrurui de imbracaminte si spre miezul noptii, dupa ce ne-am stors intreaga rabdare, nerabdarea ne inghioldea sa plecam. Se hotarâse ca primul esalon sa plece imediat, iar in zorii zilei, un al doilea sa ne ajunga din urma cu toate lucrurile absolut necesare pe care putea sa le mai adune. Rusii au intrat in Macareuca, iar esalonul al doilea nu a avut parte sa mai plece, ramânând prada cotropitorilor.

Catre ora 4 dimineata, am ajuns la gara Drochia, unde la putina vreme dupa sosire, am avut marele noroc sa prindem automotorul Cernauti-Balti care, nevoit de situatia grava din Cernauti, a pornit in cursa cu 3-4 ore in avans. Era unica legatura cu orasul Balti, de care mai puteam profita.

Dupa câteva ceasuri intram in gara mare Balti. Pe peronul garii, o agitatie ca niciodata. Oameni care se incurcau intre ei, cu bagaje sau fara, politisti, jandarmi cu baioneta la arma.

Pâna si vremea se cernise. O dimineata mohorâta, intunecata.

In acest decor insa, ici-colo, vedeai cete de indivizi cu sepci pe cap si cu centiroane purtatoare de pistolete, gata-gata sa intre intr-o actiune de violenta. Erau prosovieticii care se pregateau pentru primirea armatei bolsevice, in majoritatea lor evrei.

Orasul Balti avea pe atunci, dintr-o populatie de 50.000 de locuitori, peste 25.000 de evrei. Câtiva au fost recunoscuti si mare a fost uimirea vazându-se agatate pe brâu insemnele dusmaniei, rautatii.

Erau in mare parte, elevi din ultimele clase ale liceului evreiesc si negustorasi cu dughene de mahala.

Bandele de huligani probolsevici incepusera de cu noapte sa atace locuintele unor functionari de Stat, asa incât, pe multi ii pusese pe fuga frica de o eventuala confruntare cu acestia. In aceasta atmosfera am ajuns la locuinta dr. Mihaescu care plecase deja la Iasi. In casa, toate lucrurile la locul lor.

Lasând restul in voia soartei, cu doua trasuri angajate cu o extrem de mare dificultate, am plecat spre gara "Mica", gara "Pamânteni", cum i se mai spunea, dar gara era blocata pentru imbarcarea in vagoane a efectivelor militare. Am facut cale intoarsa spre gara "Mare", unde seful garii cu chiu, cu vai ne-a aprobat câtiva metri patrati intr-un bou-vagon din trenul care se formase pentru Iasi. Era un tren care cuprindea peste 80 de vagoane si, care, tras de mai multe locomotive, abia s-a urnit din loc la plecare. Nimeni nu scotea o vorba. Fiecare isi infrunta in sinea lui durerea cu rabdare si isi alunga mereu prin cap gândul pentru ce-i va aduce soarta in zilele care i-au mai ramas de trait.

Când am pornit la drum, se inserase. Abia ne miscam. Teama de a fi prinsi din urma de rusi ne facea nerabdatori sa ajungem cât mai grabnic la Iasi. Povara trenului insa, se contopea cu povara sufletelor pe care le purta. Pe alocuri, pe unde calea ferata se infratea cu soseaua pentru Iasi vedeai convoaie nesfârsite de carute. In ele români care fugeau din calea rusilor.

Intr-un târziu, in noapte, am ajuns la Iasi. Pe intregul peron imbratisari, lacrimi, atmosfera de mare doliu. Eram bucuros ca trecuesem Prutul si imi parea rau ca vizita la neamuri a fost o mare spaima pentru mine.

Notele adresate in 26 si 27 iunie 1940 de catre URSS, României, dovedeau interesul rusilor de a materializa intelegerea pe care au incheiat-o la 23 august 1939 cu nemtii (prin Pactul Ribbentrop-Molotov) asupra amestecului lor in aceasta regiune. De altfel, declaratia nemtilor dintr-una din paginile Protocolului aditional secret al Pactului de neagresiune, clarifica actiunea pornita de rusi: "in ceea ce priveste sud-estul Europei, partea sovietica subliniaza interesul URSS pentru Basarabia. Partea germana declara dezinteresul politic total fata de aceasta regiune."

Comunicatul guvernului român difuzat in 28 iunie 1940, facea cunoscut intregii populatii cedarea in fata notelor ultimative ale rusilor: "Aceasta cedare obliga guvernul român sa evacueze teritoriul Basarabiei si cel din nordul Bucovinei de trupele române in termen de patru zile, cu incepere de la 28 iunie ora 12. Orasele Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba vor fi ocupate azi dupa amiaza de trupele sovietice."

Acest eveniment este o reeditare a celor petrecute in anii 1775 cu Bucovina si in 1812 cu Basarabia când pentru prima data in istorie aceste meleaguri pur românesti sunt smulse din trupul patriei de imperialisti dornici de expansiune teritoriala.

Am pierdut Basarabia, cu cei 4.450 km² si 3.200.000 de locuitori si nordul Bucovinei, cu cei 6.000 km² si 500.000 de locuitori. Cât priveste componenta acestei populatii, ea poate dovedi prin datele statisticie inca din trecut, ca românii reprezentau o mare majoritate, asa incât nu putea fi vorba de interesul cuiva de a apara expres o anumita etnie majoritara. Astfel in anul 1814, prin numaratoarea facuta de catre oficialitatile ruse, s-a determinat ca in Basarabia locuiau 86% români, iar in Bucovina, prin determinarile statistice facute de catre austrieci, a reiesit in anul 1779 ca populatia acestei provincii era alcatuita din 75% români.

Sfârsit de septembrie 1948, era trecut de 11 noaptea când apar trei musafiri nepoftiti; unul civil, doi in uniforme albastre ale militiei comuniste. Aproape cu forta, intra in casa si imediat intreaba de tata. Locuiam intr-o localitate pe malul drept al Prutului impreuna cu bunicii. Civilul arata o hârtie pe care o numeste "mandat de arestare" si explica ca tata a fost condamnat la 10 ani detentie de Tribunalul Militar Iasi pentru "raspândire de zvonuri false si denigrarea puterii de stat." Ma inecam in lacrimi, fierbeam de mânie si ura.

Profitând de intunericul noptii, tata a fugit, cei trei intorcându-se la unitate fara condamnat La scurt timp, când ieseam de la scoala eram luat in GAZ-ul cu prelata si dus la sediul securitatii. Aici un barbat bine imbracat, cu aliura atletica, semanând la vorba cu purtatorul mandatului de arestare, ma intreaba invariabil "undi-i tata-tu, mai?" simula imediat o stare de enervare la raspunsul meu tremurat "nu stiu". Eram gratulat cu câteva palme si uneori cu lovituri de pantof. Marturia bestialitatii mi-a ramas sub forma de cicatrice pe cap si pe picioare. La fiecare intâlnire-interogatoriu eram cuprins de aceeasi mirare; toti acesti anchetatori aveau acelasi limbaj cu aceeasi intonatie ca si purtatorii de centurioane si pistoale din Balti in 1940. Vorbeau aceeassi româneasca cu accent de Galitia.

Si azi audio-video Baltului infricosator il revad peste tot, din institutii minore in parlament prin urmasii celor care maltratau un copil ca sa spuna unde este "tata-sau" resapati in analisti, comentatori, oameni de bine si politicieni, inchizitori.

Acum când ar trebui sa fiu un fortunate senex, ma cutremur când vad la TVR cine analizeaza starea românilor din Republica Moldova, pseudonimul Basarabiei.

Tata a plecat de la Poarta Alba cu Bilet de Liberare 31146, bunicul insa a ramas pentru vesnicie in Penitenciarul Dorohoi.

Ma intreb daca am plecat cu adevarat din Balti.